Principiile etice privind publicarea materialelor în revista științifică Philologia se racordează politicilor practicate de COPE (Best Practice Guidelines on Research Integrity and Publishing Ethics) și Elsevier (Publishing Ethics).
Politica editorială
Philologia este o publicație științifică de profil a Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, care a fost înființată în anul 1958 și are ca scop valorificarea şi promovarea rezultatelor ştiinţifice în domeniul filologiei.
Revista Philologia publică articole ale cercetătorilor consacrați, dar îi încurajează și pe cei tineri. Revista este indexată în baze de date naţionale și internaționale. Philologia apare în ediții tipărite și on-line, în lunile aprilie, august și decembrie ale fiecărui an.
Revista deține site propriu: http://philologia.ifr.md
Autorii, recenzenții și colegiul de redacție au atribuții specifice.
Autorii sunt invitați să trimită articolele pe adresa redacției: [email protected] Articolele trimise spre publicare pot fi scrise în limbile română, engleză sau franceză. Materialele trebuie să fie originale, să facă dovada unei cercetări riguroase, să respecte cerințele de redactare și principiile etice. Din momentul în care articolul ajunge la redacția revistei, autorul semnează o Declarație de etică pe proprie răspundere. Autorii își păstrează dreptul de autor asupra articolelor fără restricții și acordă revistei dreptul primei publicări.
Philologia este o revistă științifică cu acces deschis, cu acces on-line gratuit. Conform definiției pentru „Acces deschis” din Inițiativa Accesul Deschis de la Budapesta, utilizatorii au dreptul de a „citi, descărca, copia, distribui, imprima, căuta sau crea link” la textele integrale ale articolelor. În scopul respectării drepturilor de autor, autorul va semna un Acord de transmitere a drepturilor patrimoniale de autor, prevăzute de art. 11, a), b), c), i) al Legii Nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Fiecare articol este verificat, pentru evitarea plagiatului și publicării multiple. Materialele care conţin pasaje plagiate sau care au fost publicate în alte reviste/volume vor fi respinse. Nu se acceptă articole care sunt în curs de publicare în alte reviste. Articolele acceptate pentru publicare în revista Philologia nu mai pot fi trimise la redacţia altei reviste. Colegiul de redacție al revistei are dreptul de a retrage orice articol de pe site, din bazele de date internaționale și/sau de pe platforme științifice în care este indexată revista, dacă s-a descoperit că s-au încălcat de către autor/autori principiile etice ale cercetării științifice.
Responsabilitatea pentru conținutul fiecărui articol aparține în exclusivitate autorilor.
Înainte de a fi publicate, articolele sunt supuse unui proces de dublă recenzare. Recenzenții sunt specialiști cu experiență de la centrele de cercetare și universitare din țară și din străinătate. Aceștia folosesc, în vederea evaluării, o Fișă de recenzare. Recenzentul asigură evaluarea articolului pe care-l primește, fără să știe cine este autorul. La fel, autorul nu va ști cine îi evaluează studiul. În fișa de recenzare, se va consemna relevanța temei, încadrarea în profilul revistei, formularea adecvată a titlului, relevanța rezumatului, respectarea structurii inerente unui articol ştiinţific, originalitatea și calitatea lucrării, rigoarea argumentelor, rezultatele cercetării, concluziile, citările, referințele bibliografice și respectarea cerințelor de redactare. Rezultatul evaluării este trimis editorilor. În cazul în care sunt articole care necesită îmbunătățiri, se trimit autorului/autorilor observațiile recenzentului/recenzenților. Articolele care nu primesc avize de publicare sunt respinse.
Colegiul de redacție va publica articolele doar după ce va primi confirmarea autorului/autorilor în privința tuturor modificărilor operate asupra articolului, sugerate/indicate în Fișa de recenzare.